A murit actorul Corneliu Dan Borcia

A murit actorul Corneliu Dan Borcia
Publicat: 18/08/2014, 11:37
Actualizat: 12/04/2019, 17:19

Toți cei care l-au admirat pe actorul Corneliu Dan Borcia îi pot aduce un ultim omagiu luni, începând cu ora 14.00, și marți, până la ora 12.00, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, se arată pe site-ul instituției teatrale.

Slujba de înmormântare va avea loc marți, de la ora 12.30, la Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, iar, în jurul orei 13.00, va avea loc înmormântarea, la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra-Neamț.

Născut la Sibiu, pe 30 martie 1943, Corneliu Dan Borcia a copilărit la Tecuci, unde tatăl său era șef de gară, a absolvit studiile liceale la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea, apoi a urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) București, promoția 1966.

După o scurtă oprire la Teatrul din Turda, începând cu anul 1967 a fost actor al Teatrului Tineretului. A apărut în distribuția unor mari spectacole precum: „Tristan și Isolda” (1967), „Act venețian” (1967), „Omul cel bun din Sîciuan” (1968), „Noaptea încurcăturilor” (1968), „Heidelbergul de altădată” (1969), „Harap-Alb” (1970), „Peer Gynt” (1972), „Nevestele vesele din Windsor” (1978), „Orfanul Zhao” (1995), „Santiago el Campeon” (2003), „Avarul” (2004).

Corneliu Dan Borcia a fost descris de critică drept un actor puternic, cu grja detaliului. Acesta fost tentat și de cinematografie, făcând parte din distribuția filmelor „Fiul Munților”, în regia lui Gheorghe Naghi, „Polița în alb”, în regia lui Mircea Gandila, „Mai presus de orice”, în regia lui Dan Pița, și „Dumbrava minunată”, în regia lui Gheorghe Naghi.

De asemenea, actorul a fost distins cu premiul pentru cel mai bun manager, acordat de Consiliul Britanic la gala UNITER 2000.

În 2005, actorul a înființat Teatrul Ï€ Buni, Piatra Neamț, o companie de teatru alternativ independent, unde s-au montat în spații neconvenționale spectacole precum „Junghiuri”, de Bob Jude Ferante, „Chat”, de Ștefan Caraman.

După pensionare, a colaborat cu teatre din București, în special cu Teatrul Nottara, în 2011 participând cu spectacolul „Aniversarea”, în regia lui Vlad Massaci, la turneul acestei instituții la Londra.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Tulcea. A fost activat Planul Roșu de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”